Umiditatea și lumina soarelui pot dezacorda rapid un pian.

Placa de rezonanță a unui pian este realizată de obicei din lemn de molid, ales pentru proprietățile sale acustice superioare, dar care este extrem de higroscopic. Atunci când umiditatea relativă depășește 50%, lemnul absoarbe moleculele de apă din aer și se umflă, exercitând o presiune suplimentară asupra corzilor de oțel. Această presiune crește tensiunea totală, care poate ajunge la peste 18 tone într-un pian de concert, ridicând frecvența sunetului.Invers, într-un mediu cu umiditate sub 30%, lemnul elimină apa și se micșorează, ceea ce duce la scăderea tensiunii și a înălțimii notelor. Expunerea directă la soare accelerează acest proces prin fluctuații termice rapide care afectează stabilitatea cadrului de fontă și a pinilor de acordaj. Studiile realizate de producători de renume, precum Steinway & Sons, subliniază că stabilitatea acordajului depinde direct de menținerea unei umidități constante de aproximativ 45%.Din punct de vedere istoric, dezvoltarea sistemelor moderne de control al climatului în muzeele de instrumente a început în secolul XX pentru a preveni crăparea plăcilor de rezonanță. Un pian conține mii de piese mobile din lemn, pâslă și piele, toate fiind sensibile la schimbările atmosferice. Chiar și o variație de 10% a umidității poate fi sesizată de urechea unui muzician profesionist, motiv pentru care acordajul periodic este esențial pentru integritatea structurală a instrumentului.