Bufnițele nu își pot mișca ochii în interiorul orbitelor, fiind obligate să își rotească întregul cap pentru a privi în jur.

Ochii bufnițelor reprezintă aproximativ 1% până la 5% din greutatea lor corporală, fiind proporțional mult mai mari decât cei ai oamenilor. Această dimensiune impresionantă este susținută de inelele sclerotice, structuri osoase care mențin forma tubulară a ochiului și îl ancorează ferm în craniu. Deoarece ochii sunt fixați, bufnițele au evoluat pentru a avea 14 vertebre cervicale, adică dublul numărului de vertebre pe care îl au mamiferele.Cercetările efectuate la Universitatea Johns Hopkins în 2013 au demonstrat cum aceste păsări evită accidentele vasculare în timpul rotațiilor de 270 de grade. Ele posedă rezervoare de sânge la baza capului care se umplu atunci când arterele sunt comprimate prin răsucire. Această adaptare vasculară asigură un flux constant de oxigen către creier și ochi în timpul vânătorii.Mai mult, arterele carotide ale bufnițelor sunt situate mai aproape de centrul de rotație al gâtului decât la alte păsări. Această poziționare strategică minimizează întinderea vaselor de sânge și previne ruperea lor. Combinația dintre vederea telescopică fixă și mobilitatea extremă a gâtului le permite să localizeze prada cu o precizie chirurgicală, chiar și în întuneric total.