Stratul de ozon blochează în totalitate radiațiile UV-C, cea mai periculoasă formă de lumină ultravioletă.

Radiațiile ultraviolete sunt clasificate în funcție de lungimea lor de undă, iar UV-C ocupă intervalul cuprins între 100 și 280 de nanometri. Această lungime de undă scurtă transportă o energie extrem de mare, capabilă să rupă legăturile chimice din moleculele biologice esențiale. Dacă ar ajunge la suprafață, aceste radiații ar distruge rapid ADN-ul tuturor formelor de viață expuse.Procesul de filtrare are loc în principal în stratosferă, la o altitudine cuprinsă între 15 și 35 de kilometri. Aici, moleculele de oxigen (O2) absorb radiațiile UV-C cu energie înaltă și se descompun în atomi individuali de oxigen. Acești atomi se combină apoi cu alte molecule de oxigen pentru a forma ozonul (O3), care continuă procesul de absorbție.Eficiența acestui mecanism este de aproape 100%, ceea ce înseamnă că nicio rază UV-C naturală nu atinge suprafața terestră. Organizația Meteorologică Mondială monitorizează constant densitatea stratului de ozon pentru a asigura menținerea acestui echilibru fragil. Distrugerea stratului de ozon prin compuși chimici precum CFC-urile a fost o preocupare majoră în anii 1980, ducând la semnarea Protocolului de la Montreal în 1987.În prezent, tehnologia umană utilizează radiațiile UV-C în scopuri industriale și medicale controlate. Lămpile germicide UV-C sunt folosite pentru sterilizarea apei și a suprafețelor în spitale, deoarece pot ucide microorganismele prin distrugerea materialului lor genetic. Totuși, utilizarea acestora necesită măsuri stricte de siguranță pentru a preveni arsurile severe și leziunile oculare la oameni.