Bebelușii încep să caște în pântece cu mult timp înainte de a se naște.

Căscatul în timpul vieții intrauterine a fost documentat riguros prin studii care utilizează ecografii 4D de înaltă rezoluție. Cercetătorii de la Universitățile Durham și Lancaster din Marea Britanie au publicat în 2012 un studiu în jurnalul PLOS ONE care confirmă acest fenomen. Aceștia au analizat înregistrări video ale fetușilor și au distins clar între simpla deschidere a gurii și căscatul propriu-zis.Studiul a arătat că frecvența căscatului atinge un vârf în jurul săptămânii 24 de gestație și scade treptat pe măsură ce bebelușul se apropie de termen. Această periodicitate sugerează că gestul este strâns legat de maturizarea sistemului nervos central. Căscatul implică o coordonare complexă a mușchilor gâtului și ai feței, fiind un indicator al sănătății neurologice a fătului.Oamenii de știință consideră că acest proces stimulează dezvoltarea zonelor cerebrale responsabile de mișcările motorii și de simțul echilibrului. De asemenea, mișcarea ajută la circulația lichidului amniotic și la pregătirea plămânilor pentru respirație. Deși adulții cașcă adesea din cauza oboselii, la făt acest comportament este un mecanism biologic de creștere programat genetic.Această descoperire a schimbat modul în care medicii monitorizează dezvoltarea fetală, oferind un nou indiciu despre stadiul de maturitate al bebelușului. În prezent, observațiile ecografice ale căscatului pot fi folosite pentru a evalua dacă fătul se dezvoltă conform graficului biologic normal. Este o dovadă fascinantă că reflexele noastre cele mai de bază se formează cu luni de zile înainte de prima gură de aer.