În trecut, piperul negru era supranumit „aurul negru” și valora cât propria greutate în aur.

Piperul negru (Piper nigrum) a dominat comerțul global timp de secole, fiind motorul principal al Epocii Descoperirilor. În anul 408 d.Hr., când vizigoții conduși de Alaric I au asediat Roma, aceștia au cerut ca răscumpărare 3.000 de lire de piper, adică aproximativ 1.360 de kilograme, alături de aur și argint. Această cerință demonstrează că valoarea condimentului era comparabilă cu cea a metalelor nobile.Monopolul asupra rutelor de aprovizionare din India a fost controlat inițial de negustorii arabi, care păstrau secretă locația sursei pentru a menține prețurile ridicate. Ulterior, în secolul al XV-lea, exploratori precum Vasco da Gama au pornit în expediții maritime riscante tocmai pentru a găsi o cale directă către „Țara Mirodeniilor”. Succesul acestor călătorii a schimbat harta politică a lumii, ducând la ascensiunea imperiilor coloniale portughez și olandez.În Europa medievală, piperul era atât de valoros încât boabele individuale căzute pe podea erau colectate cu mare grijă. Termenul de „sac de piper” era folosit pentru a descrie o persoană extrem de bogată, iar negustorii care îl vindeau erau precursorii bancherilor moderni. Abia în secolul al XVIII-lea, odată cu extinderea plantațiilor în alte regiuni tropicale, piperul a devenit un produs accesibil maselor.