Timp de aproape 1.000 de ani, roata a dispărut aproape complet din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

Istoricul Richard Bulliet, în lucrarea sa fundamentală „The Camel and the Wheel” publicată în 1975, explică faptul că abandonarea roții a avut loc între secolele III și VI d.Hr. Această tranziție a fost determinată de eficiența economică superioară a dromaderului, care fusese domesticit complet în regiune. Cămilele pot transporta sarcini grele pe terenuri accidentate unde carele romane aveau nevoie de drumuri de piatră extrem de scumpe.Spre deosebire de boii care trag carele, cămilele nu necesită hamuri complexe și pot supraviețui până la zece zile fără apă. Un studiu istoric arată că transportul cu cămile era cu aproximativ 20% mai ieftin decât cel cu vehicule trase de animale pe drumuri întreținute. Această schimbare a dus la o transformare radicală a arhitecturii urbane, orașele islamice medievale renunțând la străzile largi romane în favoarea aleilor înguste și șerpuite, optimizate pentru pietoni și animale de povară.Infrastructura rutieră romană s-a degradat treptat după retragerea legiunilor, iar costurile de reparație au devenit insuportabile pentru noile administrații locale. Roata a rămas prezentă doar în zonele periferice sau pentru utilizări specifice, precum morile de apă sau olăritul, dar a dispărut total din transportul comercial pe distanțe lungi. Tehnologia roții a fost reintrodusă masiv în regiune abia în anii 1800, sub influența colonială europeană și a noilor tehnologii de pavare.