Ochii noștri văd lumea inversată, dar creierul „răstoarnă” automat imaginile pentru a ne arăta realitatea corect.

Procesul de formare a imaginii în ochiul uman urmează legile opticii fizice similare unei camere obscure. Lumina pătrunde prin cornee și cristalin, care acționează ca o lentilă convexă ce refractă razele de lumină, proiectându-le pe retină într-o formă inversată atât pe verticală, cât și pe orizontală.Retina transformă acești stimuli luminoși în semnale electrice transmise prin nervul optic către cortexul vizual din lobul occipital. Aici, creierul realizează o procesare complexă, reinterpretând semnalele pentru ca percepția noastră conștientă să corespundă cu orientarea gravitațională a corpului.Un experiment celebru realizat în 1896 de psihologul George Stratton a demonstrat plasticitatea acestui sistem. Stratton a purtat ochelari speciali cu lentile inversoare timp de opt zile consecutive. Inițial, lumea îi părea răsturnată, însă până în a cincea zi, creierul său a început să proceseze imaginile astfel încât acestea să pară din nou normale.Acest fenomen subliniază că vederea nu este doar un proces optic pasiv, ci o construcție activă a creierului. Capacitatea sistemului nervos de a se recalibra în funcție de noile date senzoriale este esențială pentru supraviețuire și orientare spațială eficientă.