Până în 1843, prăjiturile erau dense și plate deoarece nu exista praful de copt.

Înainte de invenția lui Alfred Bird din 1843, brutarii se bazau pe drojdie sau pe baterea intensă a ouălor pentru a introduce aer în aluat, procese care durau ore întregi. Alfred Bird, un chimist și farmacist britanic din Birmingham, a căutat o soluție pentru soția sa, Elizabeth, care suferea de alergii severe la drojdie și ouă. Această necesitate personală a dus la crearea primei formule de praf de copt modern, care a revoluționat industria alimentară.Mecanismul chimic inventat de Bird implică combinarea bicarbonatului de sodiu cu un acid solid, inițial acidul tartric (cunoscut sub numele de cremă de tartar). Când acest amestec intră în contact cu umezeala din aluat și cu căldura din cuptor, are loc o reacție de neutralizare care eliberează rapid bule de dioxid de carbon. Aceste bule rămân captive în structura aluatului, forțându-l să se extindă și să creeze o textură aerată și ușoară.Pentru a preveni reacția prematură a ingredientelor în timpul depozitării, Bird a adăugat amidon de porumb, care absoarbe umiditatea din aer și menține amestecul uscat. Deși alți chimiști precum Eben Norton Horsford au rafinat ulterior formula folosind fosfați în 1856, versiunea lui Bird a rămas punctul de cotitură istoric. Această descoperire a democratizat cofetăria, permițând oricui să obțină rezultate consistente într-un timp record, punând bazele deserturilor moderne pe care le savurăm astăzi.