Lupii folosesc un mers special numit „înregistrare directă” pentru a economisi până la o treime din energia lor.

Mersul prin „înregistrare directă” este o adaptare biomecanică esențială pentru supraviețuirea canidelor sălbatice în medii ostile. Atunci când un lup se deplasează, piciorul posterior drept aterizează exact în amprenta lăsată de piciorul anterior drept, iar același lucru se întâmplă pe partea stângă. Această precizie minimizează numărul de contacte cu solul pe care animalul trebuie să le gestioneze vizual sau tactil.Cercetările desfășurate de biologi în Parcul Național Yellowstone au arătat că această metodă reduce consumul metabolic cu aproximativ 30% față de un mers dezordonat. Prin refolosirea punctelor de sprijin deja testate de labele din față, lupul evită obstacolele ascunse și reduce riscul de accidentare. Pe zăpadă adâncă, această tehnică este vitală deoarece necesită mai puțină forță pentru a „rupe” stratul de gheață sau zăpadă de mai multe ori.Un studiu publicat în Journal of Mammalogy subliniază că lupii pot menține o viteză constantă de 8 kilometri pe oră timp de mai multe ore, acoperind frecvent peste 60-80 de kilometri într-o singură zi. Această eficiență energetică transformă lupul într-un prădător de cursă lungă, capabil să epuizeze prada prin urmărire persistentă. Structura liniară a urmelor face, de asemenea, ca haita să pară mai mică, deoarece mai mulți lupi pot călca în aceleași urme, mascându-și numărul real în fața rivalilor.