În secolul al XIV-lea, echipamentul complet al unui cavaler costa cât o casă sau o mașină de lux din prezent.

În perioada cuprinsă între anii 1300 și 1400, costurile pentru a deveni cavaler erau astronomice. O armură completă de plăci, realizată de maeștri armurieri din centre precum Milano sau Augsburg, putea costa singură între 5 și 8 lire sterline. Pentru context, un muncitor agricol câștiga în acea perioadă aproximativ 2 pence pe zi, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să muncească zeci de ani pentru a-și permite doar protecția corporală.Pe lângă armură, un cavaler avea nevoie de cel puțin trei cai: un 'destrier' pentru luptă, un 'palfrey' pentru deplasări lungi și un cal de povară. Un destrier de calitate superioară putea costa până la 10 lire sterline, fiind considerat echivalentul medieval al unui vehicul de înaltă performanță. Documentele fiscale din Anglia anului 1374 confirmă că echiparea completă a unui cavaler banneret putea depăși suma de 20 de lire sterline, o cifră colosală pentru economia agrară de atunci.Întreținerea acestui statut implica și costuri logistice, deoarece cavalerul trebuia să fie însoțit de scutieri și servitori. Istoricul Christopher Gravett subliniază în lucrările sale despre armata medievală că aceste cheltuieli au forțat mulți nobili să refuze titlul de cavaler pentru a evita falimentul personal. Astfel, cavalerismul a devenit o instituție definită mai degrabă de puterea financiară și de proprietatea asupra pământului decât de simpla abilitate pe câmpul de luptă.