În antichitate, șofranul era folosit ca un conservant natural pentru a preveni alterarea iaurtului.

Șofranul, extras din floarea Crocus sativus, conține compuși bioactivi precum crocina, crocetina și safranalul, care posedă proprietăți antimicrobiene și antioxidante remarcabile. Studii moderne, precum cele publicate în Journal of Food Science and Technology, confirmă că extractul de șofran inhibă dezvoltarea unor agenți patogeni comuni precum Escherichia coli și Staphylococcus aureus.În Persia antică, în jurul anului 500 î.Hr., șofranul era deja utilizat nu doar ca pigment, ci și pentru conservarea alimentelor perisabile în timpul verilor toride. Crocina acționează prin perturbarea membranei celulare a microorganismelor dăunătoare, prevenind astfel fermentația excesivă și râncezirea grăsimilor din iaurt.Cercetările efectuate la Universitatea de Științe Agricole din Teheran au demonstrat că iaurtul îmbogățit cu șofran își păstrează proprietățile senzoriale și microbiologice cu până la 30% mai mult timp decât iaurtul simplu. Această practică tradițională asigura supraviețuirea culturilor de Lactobacillus, esențiale pentru sănătatea digestivă, chiar și în absența refrigerării moderne.Eficiența sa ca bioconservant este atât de ridicată încât industria alimentară contemporană explorează utilizarea șofranului ca alternativă naturală la conservanții sintetici. Deși este cel mai scump condiment din lume, fiind necesare aproximativ 150.000 de flori pentru un singur kilogram, rolul său istoric în siguranța alimentară a fost crucial pentru civilizațiile din Orientul Mijlociu și Asia de Sud.