În timpul festivalurilor din Tibet, iacii decorați festiv se întrec în curse spectaculoase atingând viteze de 40 km/h.

Cursele de iaci reprezintă o tradiție veche de secole în Asia Centrală, fiind documentate oficial ca parte a Festivalului Shoton din Lhasa, care a început în secolul al XI-lea. Iacul domestic (Bos grunniens) este adaptat fiziologic pentru altitudini de peste 4.000 de metri, având plămâni și o inimă mult mai mari decât vitele obișnuite. Această capacitate cardiovasculară superioară le permite să sprinteze cu viteze de până la 40 km/h chiar și în aerul rarefiat al platoului tibetan.Deși cântăresc între 300 și 500 de kilograme, iacii sunt extrem de agili pe teren accidentat datorită copitelor despicate care oferă o tracțiune excelentă. În timpul curselor de la festivalurile recoltei, animalele sunt împodobite cu lână colorată și clopoței, elemente care fac parte din ritualurile de mulțumire pentru fertilitatea pământului. Evenimentele sunt monitorizate de autoritățile culturale locale pentru a păstra patrimoniul imaterial al regiunii.Studiile biologice arată că iacii au o concentrație ridicată de hemoglobină în sânge, ceea ce facilitează transportul oxigenului în timpul efortului intens. Această adaptare evolutivă transformă un animal aparent greoi într-un competitor rapid și rezistent. În prezent, aceste curse atrag mii de turiști anual, fiind recunoscute de UNESCO ca parte integrantă a culturii tibetane autentice.