Primele mașini de egrenat bumbacul luau foc frecvent din cauza electricității statice și a frecării mecanice.

Invenția lui Eli Whitney din 1793 a revoluționat industria textilă, însă primele modele de mașini de egrenat (cotton gins) prezentau riscuri majore de incendiu. Problema principală era acumularea de electricitate statică generată de mișcarea rapidă a fibrelor de bumbac peste componentele metalice și periile utilajului. Într-un mediu saturat cu particule fine de praf de bumbac, o singură descărcare electrostatică putea declanșa o combustie instantanee.Un alt factor critic era prezența impurităților în bumbacul brut. Dacă o mică piatră sau un fragment de metal ajungea între lamele de oțel care se roteau cu viteză mare, se produceau scântei mecanice. Deoarece bumbacul este compus în proporție de aproximativ 90% din celuloză, acesta are o temperatură de autoaprindere relativ scăzută și arde cu o viteză uluitoare în prezența oxigenului din aer.Studiile istorice arată că în secolul al XIX-lea, companiile de asigurări considerau fabricile de egrenare drept unele dintre cele mai riscante proprietăți industriale. Din acest motiv, arhitectura acestor facilități a evoluat pentru a include pereți antifoc și sisteme de ventilație primitive. Multe unități de procesare erau amplasate strategic la cel puțin 30 de metri de depozitele principale pentru a preveni propagarea flăcărilor în cazul unui accident inevitabil.