În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, porumbeii au fost antrenați să ghideze rachete prin ciugulirea țintelor de pe un ecran.

Lansat în 1940, „Proiectul Porumbel” a fost finanțat de Comitetul de Cercetare pentru Apărarea Națională cu suma de 25.000 de dolari. B.F. Skinner, un pionier al behaviorismului de la Universitatea Harvard, a utilizat condiționarea operantă pentru a învăța păsările să recunoască ținte maritime sau terestre. Porumbeii erau recompensați cu semințe de cânepă ori de câte ori ciuguleau centrul imaginii proiectate pe un ecran de sticlă mată.Sistemul folosea trei porumbei pentru a asigura redundanța prin „vot majoritar”. Dacă doi din cei trei porumbei ciuguleau într-o direcție, racheta Pelican își ajusta aripioarele în acea parte. Dispozitivul era echipat cu lentile care proiectau imaginea terenului din fața rachetei direct pe ecranele păsărilor. Skinner a demonstrat că porumbeii puteau efectua până la 4 ciuguliri pe secundă, menținând racheta pe curs chiar și în timpul picajului.Deși testele au fost un succes tehnic, oficialii militari au considerat proiectul ridicol și l-au anulat pe 8 octombrie 1944. Skinner a continuat să susțină că porumbeii erau mai rezistenți la bruiajul electronic decât orice tehnologie a vremii. Proiectul a fost desecretizat abia în 1953, dezvăluind cât de aproape a fost armata de a folosi „piloți” biologici în luptă. Astăzi, acest experiment rămâne un exemplu clasic al modului în care psihologia comportamentală poate fi aplicată în inginerie.