Iacii formează o fortăreață vie pentru a-și proteja puii de prădători.

Iacul sălbatic (Bos mutus) este adaptat supraviețuirii în condițiile extreme ale Platoului Tibetan, la altitudini de peste 4.000 de metri. Strategia lor de apărare circulară este un comportament instinctiv de turmă, similar cu cel observat la boii moscati din regiunile arctice. Această formațiune reduce suprafața de atac disponibilă prădătorilor și elimină punctele moarte ale grupului.Cercetările publicate de organizații precum Wildlife Conservation Society (WCS) arată că principalii prădători ai iacului sunt lupul tibetan și leopardul zăpezilor. Deși un iac adult poate cântări între 500 și 1.000 de kilograme, puii sunt ținte ușoare în primele luni de viață. Prin gruparea compactă, adulții își folosesc masa corporală masivă și coarnele care pot atinge 90 de centimetri lungime pentru a intimida atacatorii.Pe lângă bariera fizică, iacii utilizează și semnale auditive și vizuale pentru a descuraja prădătorii. Aceștia pufăie puternic și lovesc pământul cu copitele, creând un efect psihologic de dominanță. Această coordonare socială complexă asigură o rată de supraviețuire mult mai mare pentru generația următoare în mediul ostil al Asiei Centrale.