În epoca barocă, alunițele false numite „mouches” erau folosite ca un cod secret pentru a transmite mesaje de dragoste.

Practica utilizării acestor „mouches” (termenul francez pentru „muște”) a atins apogeul în Franța în timpul domniilor lui Ludovic al XIV-lea și Ludovic al XV-lea. Deși au apărut ca o necesitate medicală pentru a acoperi urmele lăsate de epidemiile de variolă care au devastat Europa, ele au fost rapid adoptate de curtea de la Versailles ca simbol al eleganței. Materialele folosite erau luxoase, precum taftaua, mătasea sau pielea fină de căprioară, fiind adesea tăiate în forme geometrice, stele sau semiluni.Fiecare locație avea o semnificație codificată în „limbajul alunițelor”. O aluniță plasată pe frunte indica măreție, una pe nas sugera obrăznicie, iar una în colțul gurii era semnul unei persoane dornice de flirt. Femeile purtau cutii mici și prețioase numite „boîtes à mouches”, care conțineau oglinzi și adeziv pentru a-și putea ajusta mesajul în timpul balurilor sau recepțiilor oficiale.Istoricii notează că acest sistem a devenit atât de complex încât au fost publicate ghiduri de etichetă pentru a ajuta tinerii aristocrați să descifreze semnalele amoroase. Această modă a început să decline după Revoluția Franceză din 1789, când excesele aristocrației au fost respinse în favoarea unui aspect mai natural. Totuși, impactul lor cultural rămâne un exemplu fascinant de comunicare nonverbală într-o epocă în care cuvintele directe erau adesea interzise de protocolul social.