Capodopera „Cele patru anotimpuri” a lui Vivaldi a fost inspirată de patru sonete, scrise cel mai probabil chiar de compozitor.

Publicată în anul 1725 la Amsterdam ca parte a opusului „Il cimento dell'armonia e dell'inventione”, lucrarea lui Antonio Vivaldi reprezintă un punct de cotitură în muzica barocă. Deși identitatea autorului sonetelor rămâne un subiect de dezbatere, majoritatea muzicologilor, precum Michael Talbot, susțin că Vivaldi însuși le-a scris pentru a asigura o coerență narativă perfectă.Fiecare concert este structurat în trei mișcări (repede-lent-repede) și utilizează tehnici inovatoare de onomatopee muzicală. În „Primăvara”, viorile imită trilurile păsărilor folosind triluri și note înalte, în timp ce în „Iarna”, pizzicato-ul corzilor sugerează căderea picăturilor de ploaie pe gheață. Vivaldi a mers până la a scrie indicații literale direct pe partitură, cum ar fi „Il capraro che dorme” (Păstorul care doarme), pentru a instrui soliștii asupra atmosferei dorite.Această abordare a muzicii programatice a fost revoluționară pentru începutul secolului al XVIII-lea, deoarece muzica instrumentală era de obicei abstractă. Succesul a fost imediat, iar regele Ludovic al XV-lea al Franței ar fi fost atât de impresionat de „Primăvara”, încât a ordonat interpretarea acesteia la curtea sa de mai multe ori. Astăzi, manuscrisele și edițiile timpurii confirmă faptul că Vivaldi a dorit ca publicul să citească poemele în timp ce asculta muzica pentru o experiență multisenzorială completă.