Uraganele își pierd rapid puterea după ce ajung pe uscat deoarece rămân fără principala lor sursă de energie.

Uraganele funcționează ca niște motoare termice gigantice care transformă căldura oceanului în energie mecanică. Conform Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA), temperatura apei trebuie să fie de cel puțin 26,5 grade Celsius pentru a susține un uragan. Când furtuna se deplasează pe uscat, transferul de căldură latentă prin evaporare este întrerupt brusc, ceea ce duce la prăbușirea structurii interne a ochiului furtunii.Un alt factor critic este rugozitatea suprafeței terestre. În timp ce oceanul este relativ neted, uscatul prezintă obstacole precum păduri, munți și structuri urbane care cresc forța de frecare. Această rezistență perturbă fluxul de aer la nivelul solului și forțează vânturile să se disperseze, reducând viteza acestora cu până la 50% în primele 12 ore de la impact.Un exemplu istoric relevant este Uraganul Andrew din 1992, care a lovit Florida ca o furtună de categoria 5. Deși vânturile sale extreme au scăzut în intensitate pe măsură ce traversa peninsula, pagubele au rămas masive din cauza energiei cinetice enorme stocate în sistemul noros. Chiar și fără combustibilul oceanic, inerția și umiditatea transportată pot provoca inundații catastrofale la sute de kilometri distanță de coastă.