Elefanții pot „auzi” prin picioare, detectând vibrații transmise prin sol de la peste 30 de kilometri distanță.

Elefanții folosesc o formă complexă de comunicare seismică prin intermediul corpusculilor Pacini, receptori tactili specializați aflați în pernuțele picioarelor și în vârful trompei. Acești receptori sunt extrem de sensibili la vibrațiile de joasă frecvență, numite infrasunete, care se propagă mult mai eficient prin pământ decât prin aer. Studiile realizate de cercetătoarea Caitlin O'Connell-Rodwell de la Universitatea Stanford au demonstrat că elefanții pot distinge între apelurile de alarmă și saluturile familiare doar prin vibrațiile solului.Atunci când un elefant vocalizează, acesta produce un sunet puternic care poate atinge 110 decibeli, generând unde care călătoresc prin scoarța terestră. Un studiu publicat în jurnalul Nature în 2004 a arătat că aceste semnale seismice pot fi detectate de alți elefanți de la o distanță de aproximativ 32 de kilometri. Această capacitate este vitală pentru supraviețuire, permițând turmelor să evite prădătorii sau să găsească surse de apă îndepărtate pe baza zgomotului produs de furtuni.Pentru a recepționa mai bine aceste semnale, elefanții adoptă adesea o postură specifică, ridicând un picior și înghețând în loc pentru a maximiza contactul celorlalte trei picioare cu solul. Acest comportament acționează ca o antenă biologică, filtrând zgomotul de fundal pentru a izola mesajele importante. Această adaptare evolutivă transformă practic întregul schelet al elefantului într-un receptor acustic masiv, demonstrând o complexitate senzorială rar întâlnită în regnul animal.