Excrementele de cămilă sunt atât de uscate încât pot fi folosite imediat drept combustibil pentru foc.

Cămilele (Camelus dromedarius și Camelus bactrianus) au evoluat pentru a supraviețui în condiții de arșiță extremă, dezvoltând mecanisme fiziologice unice de conservare a apei. Intestinul lor gros este neobișnuit de lung și are o capacitate remarcabilă de a reabsorbi apa din reziduurile alimentare. Studiile biologice arată că excrementele de cămilă conțin un procent de umiditate extrem de scăzut, adesea sub 10-15%, comparativ cu alte ierbivore.Acest proces de deshidratare transformă balega într-un material dens, bogat în fibre vegetale nedigerate, care se comportă similar cu rumegușul presat sau peleții de lemn. Din punct de vedere chimic, conținutul ridicat de celuloză și lignină din plantele deșertice consumate oferă o valoare calorică ridicată. Un kilogram de balegă de cămilă uscată poate genera aproximativ 4.000 de kilocalorii, fiind aproape la fel de eficient ca lemnul de esență moale.Locuitorii din regiuni precum Sahara sau Deșertul Gobi folosesc acest combustibil de milenii, deoarece arde cu o flacără constantă și produce puțin fum. Această adaptare nu este doar o curiozitate biologică, ci o necesitate ecologică. Într-un mediu unde vegetația lemnoasă este rară, eficiența digestivă a cămilei oferă oamenilor o sursă de energie regenerabilă și imediat disponibilă, esențială pentru supraviețuirea în zonele aride.