În jocul Super Mario Bros., norii și tufișurile au exact aceeași formă, fiind diferențiate doar prin culoare.

Lansat în 1985 pentru Nintendo Entertainment System (NES), Super Mario Bros. a fost limitat de capacitatea cartușelor de memorie de la acea vreme. Jocul ocupă doar 32 de kiloocteți de cod și 8 kiloocteți de date grafice, totalizând 40 KB. Pentru a pune această cifră în perspectivă, o fotografie modernă de tip selfie este de aproximativ 50 până la 100 de ori mai mare decât întregul joc.Shigeru Miyamoto și echipa sa de la Nintendo au utilizat o tehnică numită „palette swapping” pentru a gestiona aceste limitări hardware severe. Prin schimbarea tabelului de culori (paleta) aplicat unui sprite, sistemul putea afișa obiecte diferite folosind aceleași date geometrice de bază. Această metodă a redus drastic numărul de tile-uri grafice unice care trebuiau stocate în memoria ROM a cartușului.Procesorul Ricoh 2A03 al consolei NES putea afișa doar un număr limitat de culori simultan dintr-o paletă totală de 52 de nuanțe. Refolosirea formei norilor pentru tufișuri a eliberat spațiu pentru alte elemente esențiale, cum ar fi inamicii Goomba sau animațiile lui Mario. Această abordare pragmatică a designului a devenit un standard în industria jocurilor video pe 8 biți, demonstrând cum constrângerile tehnice pot genera soluții vizuale iconice.