Pentru vechii celți, „Lumea Cealaltă” era o dimensiune paralelă reală, accesibilă prin portaluri naturale precum lacurile sacre sau colinele cețoase.

Conceptul celtic de 'Annwn' sau 'Tír na nÓg' a fost documentat extensiv de folcloriști precum W.Y. Evans-Wentz în lucrarea sa din 1911, 'The Fairy-Faith in Celtic Countries'. Această lume nu era un tărâm al morților în sensul creștin, ci o realitate fizică alternativă situată adesea sub pământ sau peste mare. Arheologii au descoperit depozite ritualice masive în lacuri și mlaștini din Europa, datând din Epoca Fierului (800 î.Hr. – 43 d.Hr.), ceea ce confirmă că celții considerau apa un portal activ. De exemplu, situl de la La Tène din Elveția a scos la iveală mii de obiecte oferite zeilor, demonstrând credința în puncte de contact între dimensiuni. Un aspect remarcabil este dilatarea temporală descrisă în legende precum cea a lui Oisín, care a petrecut 300 de ani în Tír na nÓg crezând că au trecut doar trei zile. Fizicienii moderni și istoricii religiilor, precum Mircea Eliade, au observat că aceste mituri prefigurează concepte actuale despre spațiu-timp și universuri paralele. Sărbătoarea Samhain, marcată pe 1 noiembrie, reprezenta momentul critic în care ordinea cosmică era suspendată. Această dată marca începutul anului celtic și era considerată o 'zi între ani', când legile fizice ale lumii noastre nu se mai aplicau, facilitând interacțiunea cu entitățile din Lumea Cealaltă.