Găurile negre nu sunt eterne. Ele se evaporă lent prin emisia de radiații de la marginea lor.

În anul 1974, fizicianul britanic Stephen Hawking a publicat o lucrare revoluționară care demonstra că găurile negre nu sunt complet negre. Conform mecanicii cuantice, vidul spațial nu este gol, ci plin de fluctuații de energie care creează constant perechi de particule și antiparticule virtuale. În mod normal, aceste particule se anihilează reciproc aproape instantaneu, însă procesul se schimbă în apropierea orizontului evenimentelor.Dacă o pereche de particule apare exact pe marginea găurii negre, forța gravitațională imensă poate trage una dintre ele în interior înainte ca anihilarea să aibă loc. Particula rămasă în exterior devine reală și fuge în spațiu sub formă de radiație termică. Deoarece energia nu poate fi creată din nimic, particula care cade în gaura neagră are energie negativă în raport cu un observator extern, ceea ce reduce masa totală a obiectului cosmic.Rata de evaporare depinde de mărimea găurii negre. Găurile negre mici se evaporă mult mai rapid, în timp ce cele masive au nevoie de perioade de timp colosale, estimate la 10 la puterea 100 de ani, pentru a dispărea. Pe măsură ce gaura neagră devine mai mică, temperatura ei crește, iar procesul de emisie se accelerează dramatic. În ultimele secunde de existență, gaura neagră eliberează o cantitate uriașă de energie, echivalentă cu explozia a milioane de bombe nucleare.