În Europa medievală, restricțiile religioase privind consumul de carne au dus la inventarea unor sisteme avansate de heleștee pentru creșterea peștelui.

În perioada medievală, calendarul liturgic catolic impunea restricții alimentare severe, interzicând consumul cărnii de mamifere și păsări în aproximativ 150 de zile pe an. Această regulă includea toate zilele de vineri, sâmbăta și perioadele lungi de post, precum Postul Mare. Pentru a compensa lipsa proteinelor, instituțiile religioase au devenit pionieri în acvacultură, dezvoltând tehnologii hidraulice complexe.Unul dintre cele mai documentate sisteme a fost cel al Abației Cluny din Burgundia, Franța, care în secolul al XII-lea gestiona zeci de heleștee artificiale. Călugării benedictini au introdus crapul comun (Cyprinus carpio) din regiunea Dunării în restul Europei, deoarece această specie era rezistentă și se reproducea rapid în captivitate. Construcția acestor bazine necesita cunoștințe avansate de inginerie pentru a controla nivelul apei prin diguri și ecluze metalice.Arheologii au descoperit că mănăstirile britanice, precum Westminster Abbey, cheltuiau sume enorme pentru întreținerea acestor bazine, peștele proaspăt fiind un simbol al statutului social înalt. În secolul al XIV-lea, cererea era atât de mare încât peștele de apă dulce devenise mai scump decât carnea de vită. Această presiune religioasă a forțat inovația tehnologică, transformând peisajul european prin crearea unor rețele hidrografice artificiale care au influențat agricultura pentru secolele următoare.