În anii '20, femeile care pictau cadrane de ceas cu radiu foloseau vopseaua radioactivă pe dinți și unghii pentru a străluci în întuneric.

Elementul chimic radiu a fost descoperit de Marie și Pierre Curie în anul 1898, devenind rapid o componentă de bază în vopseaua luminiscentă produsă de companii precum United States Radium Corporation. În timpul Primului Război Mondial și în anii '20, mii de tinere au fost angajate să aplice această vopsea pe cadranele ceasurilor militare și civile. Deoarece radiul este un analog chimic al calciului, organismul uman îl confundă și îl depozitează direct în structura osoasă, unde continuă să emită radiații alfa distructive.Acest proces a dus la afecțiuni precum „maxilarul de radiu”, unde osul mandibular se degrada până la fragmentare completă. Un studiu publicat în 1925 de medicul legist Harrison Martland a demonstrat legătura directă între ingestia radiului și decesele muncitoarelor. Cazul „Radium Girls” a ajuns în instanță în 1927, când Grace Fryer și alte patru colege au dat în judecată angajatorul lor din New Jersey, obținând o victorie istorică pentru drepturile muncitorilor.Impactul acestui caz a dus la înființarea Occupational Safety and Health Administration (OSHA) în Statele Unite, standardizând protecția împotriva riscurilor industriale. Timpul de înjumătățire al izotopului Radiu-226 este de aproximativ 1.600 de ani, ceea ce explică de ce corpurile victimelor rămân periculoase pentru milenii. Chiar și în prezent, mormintele acestor femei din Illinois și New Jersey sunt monitorizate, radiațiile fiind detectabile prin sicriele de plumb și straturile de pământ.