Mormolocii își „mănâncă” propria coadă în timpul metamorfozei pentru a-și construi picioarele și plămânii.

Procesul prin care mormolocii își pierd coada se numește apoptoză sau moarte celulară programată. Sub influența hormonilor tiroidieni, în special tiroxina (T4) și triiodotironina (T3), celulele din coadă primesc semnalul de a se autodistruge. Enzimele lizozomale acționează ca niște agenți de reciclare, descompunând proteinele și colagenul în aminoacizi simpli.Acești nutrienți nu sunt eliminați, ci sunt transportați prin sistemul circulator către zonele de creștere activă. Studiile biologice arată că această strategie este vitală deoarece mormolocul încetează să se mai hrănească în perioada critică a transformării gurii. Coada servește practic ca o „cămară” de energie care alimentează dezvoltarea rapidă a plămânilor și a picioarelor posterioare.Cercetările publicate în jurnale de specialitate precum Nature indică faptul că acest mecanism este controlat de axa hipotalamo-hipofizo-tiroidiană. Pe lângă schimbările externe, inima suferă o transformare structurală majoră, trecând de la un sistem de circulație simplu la unul dublu. Această eficiență metabolică extremă permite amfibienilor să supraviețuiască tranziției de la mediul acvatic la cel terestru fără surse externe de hrană.