Universitățile medievale interziceau frecvent disecția umană, forțând medicii să studieze anatomia după teorii antice greșite.

Sistemul educațional medieval se baza pe 'scholasticism', o metodă care punea preț pe textele autoritare în detrimentul observației directe. Timp de peste 1.000 de ani, medicina a fost dominată de scrierile lui Claudius Galenus, un medic grec din secolul al II-lea. Deoarece legile romane interziceau disecția umană în epoca sa, Galen a studiat anatomia pe porci și maimuțe, presupunând eronat că structura internă a acestora este identică cu cea umană.Biserica Catolică nu a emis niciodată o bulă papală care să interzică explicit disecția în scop medical, însă decretul 'Detestande feritatis' din 1299 al Papei Bonifaciu al VIII-lea a fost interpretat greșit ca o interdicție. Acest document viza de fapt practica fierberii cadavrelor cruciaților pentru a le transporta oasele acasă, dar a creat un climat de teamă în rândul cadrelor universitare. Din acest motiv, universități precum cele din Paris sau Oxford au rămas fidele teoriei celor patru umori timp de secole.O schimbare majoră a avut loc în 1315 la Universitatea din Bologna, unde Mondino de Luzzi a realizat prima disecție umană publică documentată. Lucrarea sa, 'Anathomia corporis humani', a devenit manualul standard pentru următoarele două secole, deși încă mai conținea multe dintre erorile lui Galen. Abia în 1543, Andreas Vesalius a publicat 'De humani corporis fabrica', demonstrând prin disecții riguroase peste 200 de erori în textele antice și punând bazele anatomiei moderne.