Galileo Galilei a numit fenomenul „Aurora Boreală”, deși nu a înțeles niciodată cum funcționează cu adevărat.

În anul 1619, astronomul italian Galileo Galilei a publicat lucrarea „Il Saggiatore”, unde a folosit pentru prima dată termenul de „Aurora Boreală”. El a presupus că fenomenul este cauzat de lumina solară care se reflectă din vaporii de apă ridicați în atmosferă, o ipoteză care s-a dovedit a fi complet falsă. La acea vreme, Galileo nu avea cunoștințe despre câmpul magnetic al Pământului sau despre particulele subatomice.Abia în anul 1908, fizicianul norvegian Kristian Birkeland a propus o teorie validă, demonstrând că electronii emiși de Soare sunt ghidați de magnetismul terestru către poli. Acești electroni se ciocnesc cu gazele din atmosfera superioară, în special cu oxigenul și azotul, la altitudini cuprinse între 100 și 300 de kilometri. Aceste coliziuni eliberează energie sub formă de lumină colorată, creând spectacolul vizual pe care îl admirăm astăzi.Oxigenul produce culorile verde și roșu, în timp ce azotul este responsabil pentru nuanțele de albastru și violet. Deși Galileo a greșit mecanismul fizic, intuiția sa de a lega fenomenul de Soare a fost parțial corectă, chiar dacă procesul este mult mai complex decât o simplă reflexie. Astăzi, misiunile NASA, precum THEMIS, confirmă că aurorele sunt rezultatul descărcărilor de energie din magnetosferă declanșate de vântul solar.