Primele busole din lume au fost create pentru a indica sudul, nu nordul.

Primele dovezi arheologice ale utilizării magnetismului provin din China antică, în timpul dinastiei Han (206 î.Hr. – 220 d.Hr.). Dispozitivul, cunoscut sub numele de „si nan”, consta dintr-o lingură sculptată din magnetită naturală așezată pe o placă pătrată de bronz numită „placa pământului”. Magnetita este un oxid de fier care se magnetizează natural în prezența câmpului magnetic terestru, permițând lingurii să se rotească liber pe suprafața lustruită a bronzului.Alegerea sudului ca punct de referință nu a fost accidentală, ci reflecta cosmologia chineză a vremii, unde sudul era considerat direcția sacră și benefică. Placa de bronz era adesea gravată cu simboluri astronomice și cele opt trigrame din I Ching, servind mai degrabă ca instrument de divinație și aliniere armonioasă a clădirilor conform principiilor Feng Shui. Această utilizare timpurie a precedat cu mult timp aplicarea practică a busolei în hărțile de navigație.Abia în secolul al XI-lea, în timpul dinastiei Song, savantul Shen Kuo a descris în lucrarea sa „Eseuri de la pârâul viselor” (1088 d.Hr.) utilizarea acelor magnetice suspendate pentru orientare. El a fost primul care a explicat conceptul de declinație magnetică, observând că acul nu indică nordul geografic exact, ci nordul magnetic. Această evoluție tehnologică a transformat radical călătoriile pe mare, permițând marinarilor chinezi să navigheze cu precizie indiferent de vizibilitatea stelelor.