Popcornul a salvat cinematografele de la faliment în timpul Marii Depresiuni.

În timpul Marii Depresiuni (1929-1939), economia Statelor Unite s-a prăbușit, însă industria popcornului a înflorit datorită costului scăzut de producție al porumbului. O pungă de floricele se vindea cu 5 sau 10 cenți, un preț infim pe care majoritatea americanilor și-l puteau permite pentru o clipă de evadare la film.Inițial, cinematografele de lux refuzau să vândă mâncare deoarece doreau să mențină o atmosferă sofisticată și se temeau că resturile vor mizeria covoarele scumpe. Totuși, criza a forțat mulți proprietari să accepte vânzătorii ambulanți de popcorn în fața clădirilor, percepându-le o taxă zilnică pentru dreptul de a sta acolo.Până în 1938, proprietari precum Glen W. Dickinson au instalat aparate de popcorn în interiorul tuturor sălilor lor pentru a maximiza profitul. Un studiu istoric arată că cinematografele care au refuzat să instaleze aparate de popcorn au dat faliment mult mai rapid decât cele care au adoptat această strategie. Până la sfârșitul anilor '30, vânzările de gustări deveniseră coloana vertebrală financiară a industriei cinematografice.Această simbioză a fost atât de puternică încât, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când zahărul era raționalizat, consumul de popcorn a crescut de trei ori. Astăzi, marjele de profit pentru popcorn în cinematografe pot depăși 800%, demonstrând că modelul economic stabilit în anii '30 rămâne neschimbat. Această legătură istorică a transformat un simplu aliment într-un simbol cultural global al divertismentului.