Păsările mari folosesc stâncile ca „ascensoare invizibile” pentru a plana fără efort pe curenții de aer.

Fenomenul utilizat de păsări se numește „ridicare orografică” și apare atunci când un flux de aer orizontal întâlnește o barieră fizică precum un munte sau o faleză. Aerul este forțat să urce de-a lungul pantei, creând o zonă de presiune ridicată și un curent ascendent constant pe partea dinspre vânt a stâncii.Păsările de talie mare, precum Condorul Andin sau Vulturul Pleșuv, au aripi cu o suprafață mare și un raport de aspect optimizat pentru planare. Un studiu publicat în jurnalul „Proceedings of the National Academy of Sciences” (PNAS) în 2020 a demonstrat că un condor poate zbura până la 170 de kilometri fără a bate din aripi, bazându-se aproape exclusiv pe acești curenți.Această tehnică economisește o cantitate imensă de energie metabolică, zborul prin baterea aripilor fiind de până la 30 de ori mai costisitor din punct de vedere energetic decât planarea. Păsările monitorizează variațiile de presiune și temperatură prin intermediul unor senzori naturali din pene pentru a localiza cele mai puternice „ascensoare” de aer.Inginerii aeronautici au studiat aceste comportamente încă de la începutul secolului XX pentru a perfecționa planoarele și avioanele fără motor. În prezent, piloții de parapantă folosesc aceleași principii de dinamică a fluidelor pentru a parcurge distanțe record, demonstrând eficiența mecanismelor naturale de zbor.