Benjamin Franklin a sugerat în glumă folosirea tunurilor la răsărit pentru a-i trezi pe oameni și a economisi lumânările.

Eseul lui Benjamin Franklin, intitulat „An Economical Project”, a fost publicat pe 26 aprilie 1784, în timp ce acesta servea ca ambasador al Statelor Unite în Franța. Franklin a calculat că, dacă 100.000 de familii din Paris și-ar schimba programul pentru a folosi lumina soarelui, s-ar economisi aproximativ 64 de milioane de livre de ceară de lumânări într-un singur an. Această sumă era colosală pentru acea epocă, reflectând costul ridicat al iluminatului artificial înainte de inventarea electricității.Deși Franklin este adesea numit „tatăl orei de vară”, propunerea sa nu implica schimbarea ceasului, ci schimbarea comportamentului uman. Prima propunere serioasă pentru modificarea oficială a orei a venit mult mai târziu, în 1895, de la entomologul neozeelandez George Hudson. Acesta dorea mai multă lumină după programul de lucru pentru a colecta insecte. Ulterior, William Willett a promovat ideea în Marea Britanie în 1907, prin pamfletul „The Waste of Daylight”.Implementarea oficială a orei de vară a avut loc abia în timpul Primului Război Mondial, pe 30 aprilie 1916, când Imperiul German și Austro-Ungaria au adoptat măsura pentru a conserva cărbunele necesar efortului de război. Statele Unite au urmat exemplul în 1918, însă măsura a rămas controversată și a fost abrogată și reintrodusă de mai multe ori pe parcursul secolului XX. Astăzi, deși beneficiile economice sunt dezbătute de cercetători, peste 70 de țări continuă să folosească acest sistem pentru a maximiza utilizarea luminii solare.