Pregătirea pentru a deveni cavaler începea la vârsta de șapte ani.

Sistemul de cavalerie medievală s-a cristalizat în Europa Occidentală între secolele al XI-lea și al XII-lea, fiind o structură socială și militară riguroasă. Procesul de formare era împărțit în etape precise pentru a asigura loialitatea și competența viitorilor nobili. Prima etapă, cea de paj, se concentra pe educația morală și socială, conform codului onoarei numit 'chivalry'.La vârsta de 14 ani, tranziția către rangul de scutier (armiger) marca începutul specializării militare sub îndrumarea directă a unui cavaler mentor. Scutierii nu doar că îngrijeau echipamentul, dar participau activ la bătălii ca asistenți, fiind responsabili de viața stăpânului lor. Un aspect critic al antrenamentului era stăpânirea tehnicilor de luptă călare, folosind sulițe și spade grele.Cercetările istorice de la instituții precum Royal Armouries din Marea Britanie confirmă că greutatea unei armuri complete de teren varia între 20 și 25 de kilograme. Deși pare masivă, greutatea era distribuită uniform pe tot corpul, permițând o mobilitate surprinzătoare. Totuși, forța fizică necesară pentru a manevra un cal de război în timp ce purtai acest echipament necesita ani de exerciții zilnice.Ceremonia finală de înnobilare, cunoscută sub numele de 'accolade' sau 'dubbing', avea loc de obicei la vârsta de 21 de ani, vârsta majoratului în dreptul feudal. Această practică a asigurat dominația unei elite războinice bine antrenate timp de peste cinci secole, până la apariția armelor de foc care au schimbat radical natura războiului.