Până în 1985, snowboarding-ul era interzis în peste 90% din stațiunile de schi din Statele Unite.

Istoria snowboarding-ului a început să capete avânt în anii '60 și '70, însă acceptarea oficială a venit mult mai târziu. În sezonul de iarnă 1984-1985, doar aproximativ 40 de stațiuni de schi din SUA permiteau accesul snowboarderilor dintr-un total de peste 600. Administratorii domeniilor schiabile invocau motive de siguranță și asigurări, susținând că snowboarderii au un câmp vizual limitat și că tehnica lor de viraj distruge zăpada prin fenomenul de răzuire laterală.Un punct de cotitură a avut loc în 1983, când stațiunea Stratton Mountain din Vermont a devenit prima destinație majoră care a permis accesul plăcilor pe telescaun. Această decizie a fost influențată direct de Jake Burton Carpenter, fondatorul Burton Snowboards, care a lucrat neobosit pentru a demonstra că sportul este sigur. Până în 1990, numărul stațiunilor care acceptau snowboarderi a crescut la 476, pe măsură ce industria a realizat potențialul economic uriaș al acestui nou segment de piață.Recunoașterea internațională a culminat în 1998, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Nagano, Japonia, unde snowboarding-ul a debutat oficial ca sport olimpic. În prezent, doar trei stațiuni majore din Statele Unite mai mențin interdicția pentru snowboarderi: Deer Valley și Alta din Utah, respectiv Mad River Glen din Vermont. Aceste locații rămân ultimele bastioane ale schiului exclusivist, păstrând interdicția mai degrabă din motive de marketing și tradiție decât din rațiuni tehnice sau de siguranță.