Designul aerisit al Turnului Eiffel permite ca peste 99% din vânt să treacă prin structură fără a o destabiliza.

Proiectat pentru Expoziția Universală din 1889, Turnul Eiffel a fost o realizare inginerească revoluționară coordonată de inginerii Maurice Koechlin și Émile Nouguier sub îndrumarea lui Gustave Eiffel. La acea vreme, principala provocare pentru o structură de 324 de metri era rezistența la vânt, nu greutatea proprie. Eiffel a calculat matematic curbura celor patru piloni astfel încât forța vântului să fie transformată în forță de compresie, direcționată spre fundație.Structura este formată din 18.038 de piese de fier pudlat, asamblate cu 2,5 milioane de nituri, creând un model de zăbrele extrem de deschis. Această configurație permite vântului să treacă prin turn în proporție de aproape 100%, reducând drastic suprafața de impact. Dacă tot fierul din turn ar fi topit și turnat într-un bloc solid de dimensiunea bazei sale, acesta ar avea o înălțime de doar 6 centimetri.Un studiu realizat de Laboratorul de Aerodinamică al lui Eiffel în 1909 a confirmat că presiunea exercitată de vânt asupra structurii este minimă datorită acestui design reticular. În timpul celei mai puternice furtuni înregistrate la Paris în 1999, cu rafale de peste 200 km/h, turnul s-a mișcat doar 13 centimetri față de poziția sa verticală. Această stabilitate incredibilă demonstrează superioritatea fierului forjat în fața pietrei pentru construcțiile de mare înălțime ale epocii industriale.