Prima chitară electrică produsă în serie a fost „Tigaia”, lansată de Rickenbacker în 1932.

Deși în textul original se menționa Gibson, prima chitară electrică produsă în serie a fost de fapt Rickenbacker A-22, creată de George Beauchamp și Adolph Rickenbacker în 1931 și comercializată începând cu 1932. Instrumentul a fost fabricat din aluminiu turnat și a primit porecla „The Frying Pan” (Tigaia) din cauza corpului său circular mic și a gâtului lung, care îi dădeau un aspect similar cu cel al unei tigăi de bucătărie.Inovația tehnologică majoră a fost doza electromagnetică de tip „horseshoe” (potcoavă). Aceasta folosea doi magneți în formă de U care înconjurau corzile, creând un câmp magnetic ce transforma vibrațiile metalice în semnale electrice. Aceste semnale erau ulterior trimise către un amplificator, rezolvând problema volumului redus al chitarelor acustice în orchestrele mari de jazz și swing.Beauchamp a început experimentele în anii 1920, colaborând cu National String Instrument Corporation înainte de a fonda compania Ro-Pat-In împreună cu Rickenbacker. Brevetul pentru acest instrument a fost depus în 1932, dar a fost acordat oficial abia în 1937, după ce examinatorii de la oficiul de brevete s-au convins că un instrument muzical poate funcționa pe bază de electricitate.Succesul „Tigăii” a demonstrat viabilitatea comercială a instrumentelor amplificate electric. Aceasta a deschis drumul pentru modelele „solid-body” de mai târziu, precum Fender Telecaster lansat în 1950 și Gibson Les Paul în 1952. Astăzi, Rickenbacker A-22 este considerată una dintre cele mai importante invenții din istoria muzicii moderne, fiind expusă în numeroase muzee de profil.