Oile domestice nu își mai pot lepăda singure blana, aceasta crescând continuu pe tot parcursul vieții.

Procesul de domesticire a oilor a început în urmă cu aproximativ 11.000 de ani în Mesopotamia, vizând inițial carnea și laptele. Selecția artificială pentru lână a devenit intensă abia în Epoca Bronzului, când oamenii au început să prefere exemplarele care nu își lepădau natural stratul protector. La oile sălbatice, precum Muflonul, există un ciclu natural de năpârlire declanșat de schimbările sezoniere de temperatură și lumină.Rasele moderne, în special Merino, au suferit mutații genetice care au eliminat faza de repaus a foliculilor piloși. Acest lucru înseamnă că proteinele de keratină sunt produse fără oprire, forțând firul de lână să crească indefinit. Cercetările arată că o oaie Merino poate produce între 3 și 18 kilograme de lână anual, în funcție de nutriție și genetică.Acumularea excesivă de lână, cunoscută sub numele de 'overgrown fleece', reprezintă un risc major pentru sănătatea animalului. Greutatea suplimentară pune presiune pe articulații, iar murdăria acumulată atrage paraziți precum muștele de carne, care pot provoca infecții fatale. Astfel, ceea ce a început ca o resursă valoroasă pentru oameni a devenit o dependență biologică totală a speciei față de tehnologia umană de tuns.