Indicatoarele de ieșire care luminează singure folosesc gaz tritiu radioactiv pentru a străluci până la 20 de ani fără electricitate.

Tritiul (H-3) este singurul izotop radioactiv natural al hidrogenului și are un timp de înjumătățire de aproximativ 12,3 ani. Procesul prin care aceste indicatoare produc lumină se numește radioluminescență și a fost perfecționat în a doua jumătate a secolului XX ca alternativă sigură la vopseaua pe bază de radiu. În interiorul fiecărui semn se află tuburi de sticlă borosilicată căptușite cu un compus fosforescent, de obicei sulfură de zinc dopată cu diverse metale. Pe măsură ce tritiul suferă o dezintegrare beta, acesta eliberează electroni care bombardează stratul de fosfor, transformând energia cinetică în lumină vizibilă. Comisia de Reglementare Nucleară (NRC) din Statele Unite și organismele europene echivalente monitorizează strict producția acestor dispozitive. Deși tritiul este radioactiv, particulele beta emise au o energie joasă de maximum 18,6 keV, ceea ce înseamnă că nu pot penetra nici măcar stratul exterior al pielii umane sau peretele subțire de sticlă al tubului. Eficiența acestor sisteme scade pe măsură ce tritiul se transformă în heliu-3, un gaz inert. Majoritatea producătorilor garantează o luminozitate conformă cu standardele de siguranță pentru perioade de 10, 15 sau chiar 20 de ani. Această tehnologie este vitală în industria aeronautică și în facilitățile militare, unde fiabilitatea totală în condiții extreme este obligatorie.