Astronauții de pe Stația Spațială Internațională îmbătrânesc mai lent decât oamenii de pe Pământ.

Fenomenul de dilatare a timpului a fost fundamentat de Albert Einstein în Teoria Relativității Restrânse din 1905 și în Teoria Relativității Generale din 1915. Conform acestor teorii, timpul nu este o constantă universală, ci este influențat direct de viteză și de forța gravitațională. Pe Stația Spațială Internațională (ISS), astronauții experimentează două efecte opuse: dilatarea timpului prin viteză și dilatarea timpului gravitațională.ISS orbitează Pământul la o altitudine de aproximativ 400 de kilometri cu o viteză uluitoare de 7,66 kilometri pe secundă. La această viteză, efectul relativist face ca ceasurile de la bord să rămână în urmă față de cele de pe sol. Deși gravitația mai slabă la acea altitudine ar trebui să accelereze timpul, viteza orbitală mare domină procesul, rezultând o încetinire netă a timpului pentru echipaj.Un studiu celebru realizat de NASA între 2015 și 2016, numit 'Twins Study', i-a implicat pe astronauții Scott și Mark Kelly. Scott a petrecut 340 de zile pe ISS, în timp ce fratele său geamăn, Mark, a rămas pe Pământ. Analizele au confirmat că Scott a îmbătrânit cu câteva milisecunde mai puțin decât fratele său, oferind date concrete despre modul în care zborul spațial pe termen lung afectează biologia umană și trecerea timpului.Aceste diferențe sunt măsurate cu precizie extremă folosind ceasuri atomice cu hidrogen și cesiu, care pot detecta variații de nanosecunde. Fără ajustările necesare pentru dilatarea timpului, sistemele GPS moderne ar acumula erori de localizare de peste 10 kilometri pe zi. Astfel, ceea ce pare un detaliu teoretic minor are aplicații critice în tehnologia de navigație pe care o folosim zilnic pe Pământ.