Elefanții comunică prin infrasunete, sunete atât de joase încât sunt inaudibile pentru oameni.

Elefanții produc infrasunete cu frecvențe cuprinse între 1 și 20 Hz, mult sub pragul minim de auz uman de aproximativ 20 Hz. Această descoperire a fost documentată extensiv de cercetătoarea Katy Payne în anii 1980, în timp ce observa elefanții la Grădina Zoologică Portland din Oregon. Ea a observat o vibrație în aer similară cu cea produsă de tuburile unei orgi de biserică, realizând că animalele comunicau la un nivel imperceptibil.Fizica acestor sunete este fascinantă deoarece undele de joasă frecvență sunt mai puțin absorbite de vegetație și teren, permițându-le să călătorească până la 10 kilometri în condiții atmosferice ideale. Elefanții folosesc laringele lor masiv pentru a genera aceste sunete, care pot atinge intensități de peste 100 de decibeli la sursă. Studiile realizate de Elephant Voices au demonstrat că aceste semnale sunt esențiale pentru coordonarea mișcărilor turmei și pentru găsirea partenerilor în timpul perioadelor de împerechere.Mai mult, elefanții posedă receptori specializați numiți corpusculi Pacini în tălpile lor sensibile, care le permit să „audă” vibrațiile seismice transmise prin sol. Această metodă de comunicare multimodală este vitală în habitatele dense unde vizibilitatea este redusă. Cercetările de la Universitatea Stanford au confirmat că elefanții pot distinge între apelurile de alarmă și saluturile sociale doar prin vibrațiile solului, demonstrând o complexitate cognitivă remarcabilă.