Cărțile vechi miros a vanilie deoarece lignina din hârtie se descompune în timp.

Acest fenomen olfactiv este rezultatul degradării chimice a compușilor organici volatili (COV) din compoziția hârtiei. Lignina este o substanță complexă care leagă fibrele de celuloză în plantele lemnoase și este prezentă în cantități mari în hârtia produsă industrial începând cu secolul al XIX-lea. Odată cu trecerea deceniilor, oxidarea ligninei produce compuși precum benzaldehida, care are un miros de migdale, și vanilina, responsabilă pentru nota dulceagă.Cercetătorii de la University College London au publicat studii detaliate despre „amprenta olfactivă” a cărților vechi în jurnale precum Heritage Science. Aceștia au identificat sute de compuși diferiți care se evaporă din pagini, oferind indicii despre vârsta și starea de conservare a volumelor. De exemplu, hârtia de ziar ieftină conține mult mai multă lignină decât hârtia de calitate superioară, motiv pentru care se îngălbenește și capătă acest miros mult mai rapid.Această semnătură chimică este atât de precisă încât chimiștii pot folosi analiza gaz-cromatografică pentru a detecta degradarea bibliotecilor istorice înainte ca aceasta să devină vizibilă cu ochiul liber. Instituții precum Biblioteca Națională a Franței monitorizează acești compuși pentru a proteja manuscrisele valoroase de „acidificarea” care duce la fărâmițarea paginilor. Astfel, mirosul plăcut de vanilie este, din punct de vedere tehnic, un semnal de alarmă care indică descompunerea lentă a suportului de scriere.