Coroana solară, atmosfera exterioară a Soarelui, este de 300 de ori mai fierbinte decât suprafața sa.

Misterul încălzirii coronale a fost identificat pentru prima dată în anul 1939 de către cercetătorii Bengt Edlén și Hannes Alfvén. Aceștia au observat linii spectrale neobișnuite care indicau prezența unor atomi de fier extrem de ionizați, proces care necesită temperaturi de milioane de grade. În mod normal, conform legii a doua a termodinamicii, căldura ar trebui să scadă pe măsură ce ne îndepărtăm de nucleul solar, însă coroana sfidează această regulă.Două teorii principale explică acest fenomen: reconectarea magnetică și undele magnetohidrodinamice. Reconectarea magnetică implică realinierea bruscă a liniilor de câmp magnetic, eliberând cantități masive de energie în plasmă. Undele magnetohidrodinamice, numite și unde Alfvén, transportă energia din zona de convecție a Soarelui direct în coroană, unde aceasta este disipată sub formă de căldură intensă.Misiunea Parker Solar Probe a NASA, lansată în 2018, oferă date cruciale despre acest proces prin zboruri extrem de aproape de Soare. Instrumentele de la bord au detectat structuri magnetice numite „switchbacks”, care par să joace un rol esențial în transferul de energie. Înțelegerea acestui mecanism este vitală pentru prezicerea furtunilor solare care pot afecta rețelele electrice și sateliții de pe Pământ.