Adrenalina retrage sângele de la suprafața pielii pentru a reduce sângerarea în caz de rănire.

Mecanismul de „luptă sau fugă” a fost descris pentru prima dată de fiziologul Walter Cannon de la Universitatea Harvard în anul 1915. Atunci când creierul percepe un pericol, glandele suprarenale eliberează instantaneu adrenalină și noradrenalină în fluxul sanguin. Acești hormoni acționează asupra receptorilor alfa-adrenergici localizați în pereții vaselor de sânge de la nivelul pielii și al sistemului digestiv.Prin activarea acestor receptori, mușchii netezi ai arteriolelor se contractă, reducând semnificativ diametrul vaselor. Acest fenomen scade fluxul sanguin cutanat cu până la 90% în situații de stres extrem. Sângele este redirecționat către mușchii scheletici, unde fluxul poate crește de până la 20 de ori pentru a susține efortul fizic intens.Din punct de vedere evolutiv, această reacție a oferit un avantaj crucial strămoșilor noștri. În cazul unei mușcături sau al unei tăieturi suferite în timpul unei lupte, tensiunea scăzută de la suprafața pielii încetinește hemoragia. Studiile moderne de medicină de urgență confirmă că acest răspuns fiziologic poate întârzia instalarea șocului hipovolemic în primele minute după un traumatism.Pe lângă paloare, acest proces explică și senzația de „mâini reci” sau „fluturi în stomac” resimțită în timpul anxietății. Deoarece pielea primește mai puțin sânge cald, temperatura la extremități poate scădea cu câteva grade în doar câteva secunde. Este o strategie de supraviețuire sofisticată care prioritizează oxigenarea creierului și a inimii în detrimentul confortului termic periferic.