Alunecările de teren pot atinge viteze de 160 km/h, comportându-se ca niște valuri colosale de rocă.

Mecanismul prin care o masă solidă de rocă începe să se comporte ca un lichid se numește fluidizare. Acest fenomen apare atunci când presiunea aerului sau a apei dintre particule reduce frecarea internă, permițând masei de detritus să curgă cu o rezistență minimă. Viteza de 160 km/h este adesea atinsă în evenimente de tip sturzstrom, unde volumul mare de material facilitează o deplasare pe distanțe surprinzător de lungi.Cel mai faimos exemplu de megatsunami generat de o alunecare de teren a avut loc pe 9 iulie 1958 în Golful Lituya, Alaska. Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a dislocat aproximativ 30 de milioane de metri cubi de rocă de pe un versant abrupt. Impactul masei cu apa a generat un val care a atins înălțimea incredibilă de 524 de metri pe malul opus, smulgând copacii și vegetația de pe munte.Studiile realizate de United States Geological Survey (USGS) subliniază că forța distructivă nu vine doar din viteză, ci și din densitatea extremă a amestecului. Aceste fluxuri pot transporta bolovani de mărimea unor case pe distanțe de câțiva kilometri. Înțelegerea dinamicii fluidelor în aceste contexte este vitală pentru cartografierea riscurilor naturale în regiunile alpine și de coastă, unde așezările umane sunt în pericol constant.