Ochiul unui ciclon este o zonă de calm absolut, unde cerul este senin în timp ce în jur fac ravagii vânturi devastatoare.

Formarea ochiului unui ciclon tropical este guvernată de conservarea momentului cinetic și de dinamica fluidelor. Pe măsură ce aerul se rotește spre centru, viteza sa crește, generând o forță centrifugă masivă care împiedică aerul să ajungă în centrul geometric al furtunii. Acest proces creează un gradient de presiune extrem, lăsând centrul relativ gol.În această zonă centrală, aerul din stratosferă și troposfera superioară coboară pentru a umple golul de presiune. Acest proces de subsidență comprimă aerul, încălzindu-l adiabatic. Această creștere a temperaturii determină evaporarea oricărei umidități, motiv pentru care ochiul este adesea lipsit de nori și oferă o vizibilitate clară către cer.Conform Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA), diametrul mediu al unui ochi de ciclon variază între 30 și 65 de kilometri. Totuși, au fost documentate extreme precum taifunul Tip din 1979, care a avut un ochi cu un diametru de 15 kilometri, sau uraganul Wilma din 2005, cu un ochi minuscul de doar 3,7 kilometri. Peretele ochiului, zona imediat următoare, conține cele mai distructive vânturi ale furtunii.Un fenomen biologic documentat de meteorologi este capturarea păsărilor migratoare în interiorul ochiului. Acestea nu pot penetra peretele de vânturi extreme și rămân captive în zona de calm până când furtuna se disipă sau ajunge deasupra uscatului. Acest comportament a fost observat frecvent prin intermediul radarelor meteorologice Doppler în timpul sezonului de uragane din Atlantic.