Roata nu a fost inventată pentru transport, ci pentru olărit.

Dovezile arheologice indică faptul că prima roată a olarului a apărut în perioada Uruk din Mesopotamia, în jurul anului 3.500 î.Hr. Deși oamenii foloseau bușteni pentru a rula obiecte grele încă din Paleolitic, conceptul de roată fixată pe un ax a fost o invenție mult mai complexă. Primele roți de transport au fost descoperite în mormintele din regiunea Caucazului și în orașele sumeriene, datând din aproximativ 3.200 î.Hr.Spre deosebire de imaginea populară a unei roți din piatră, primele modele erau realizate din trei scânduri de lemn cioplite, fixate împreună cu tije de cupru. Această întârziere de trei secole între roata olarului și cea de transport se explică prin dificultatea tehnică de a crea un ax care să rămână stabil sub presiunea unei greutăți mari. Frecarea dintre ax și roată trebuia să fie minimă, iar suprafețele trebuiau să fie perfect netede pentru a funcționa eficient.Impactul acestei tranziții a fost monumental pentru civilizația umană. Înainte de roată, transportul se baza pe sănii trase pe pământ umed sau pe role de bușteni care trebuiau mutate constant manual. Odată cu adaptarea roții la carele de luptă și la căruțele agricole, viteza de deplasare și capacitatea de stocare a resurselor au crescut exponențial, punând bazele primelor imperii comerciale ale lumii antice.