Dacă privești o cascadă timp de un minut și apoi te uiți la o stâncă fixă, vei vedea cum piatra pare să plutească în sus.

Efectul de Cascadă este una dintre cele mai cunoscute iluzii optice de mișcare și a fost descrisă pentru prima dată în detaliu de Robert Addams în anul 1834. Addams a observat acest fenomen în timp ce privea cascada Fall of Foyers din Scoția, remarcând că stâncile din jur păreau să se miște în sus după ce a privit apa căzând.Din punct de vedere neurologic, procesul are loc în cortexul vizual, mai exact în zona medie temporală (V5). Aici există populații de neuroni specializați pe direcții specifice de mișcare, cum ar fi sus, jos, stânga sau dreapta. Atunci când stimulul vizual este constant într-o singură direcție, neuronii corespunzători suferă un proces de adaptare senzorială și își reduc rata de descărcare electrică.În momentul în care privirea este mutată pe un obiect staționar, neuronii care procesează mișcarea opusă au o activitate bazală mai intensă decât cei obosiți. Acest dezechilibru transmite creierului un semnal fals de mișcare, fenomen studiat intens în psihofizică pentru a înțelege cum codifică sistemul vizual viteza și direcția.Cercetări moderne efectuate prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) au confirmat că această iluzie nu este doar o eroare de interpretare, ci o schimbare reală în modul în care neuronii vizuali răspund la stimuli. Efectul este similar cu cel resimțit după utilizarea unei benzi de alergat, unde sistemul vestibular și cel vizual trebuie să se recalibreze la starea de repaus.