Numele original al pianului este „pianoforte”, ceea ce înseamnă literal „încet și tare”.

Bartolomeo Cristofori, un expert în fabricarea instrumentelor din Padova, a lucrat la curtea lui Ferdinando de' Medici din Florența la sfârșitul secolului al XVII-lea. În jurul anului 1700, el a creat primul mecanism funcțional de pian, înlocuind sistemul de ciupire a corzilor specific clavecinului cu un sistem de ciocănele acționate de clape. Această schimbare fundamentală a permis corzilor să vibreze cu intensități diferite în funcție de viteza de impact a ciocănelului.Un inventar al familiei Medici din anul 1700 menționează existența unui „arpsicimbalo che fa il piano e il forte”, confirmând data aproximativă a invenției. Mecanismul lui Cristofori includea o inovație crucială numită „scăparea”, care permitea ciocănelului să cadă imediat după lovirea corzii, lăsând-o să vibreze liber. Până în 1726, Cristofori a perfecționat designul, adăugând elemente care se regăsesc și astăzi la pianele moderne.Deși inițial a fost primit cu scepticism, pianul a câștigat popularitate după ce constructorul german Gottfried Silbermann i-a prezentat o variantă îmbunătățită lui Johann Sebastian Bach în 1747. Ulterior, compozitori precum Mozart și Beethoven au exploatat la maximum gama dinamică a instrumentului, forțând evoluția acestuia către pianul de concert modern. Astăzi, cele trei piane originale construite de Cristofori care au supraviețuit se află la New York, Roma și Leipzig, fiind dovezi istorice ale acestei revoluții tehnologice.