Obiceiul lumânărilor de pe tort provine din Grecia Antică, unde acestea simbolizau strălucirea lunii în cinstea zeiței Artemis.

Istoricii urmăresc originile tortului aniversar până la festivalul Mounichia din Grecia Antică, celebrat în a 16-a zi a lunii calendaristice ateniene. În cadrul acestui ritual, credincioșii aduceau ofrande numite 'amphiphontes' la templul zeiței Artemis din Efes. Acestea erau prăjituri rotunde, realizate din făină și miere, care imitau forma lunii pline.Lumânările erau înfipte în aceste prăjituri pentru a crea un efect vizual de strălucire, reprezentând lumina pe care Artemis o aducea pe pământ. Grecii credeau că focul are proprietăți magice și că fumul rezultat după stingerea lumânărilor acționa ca un mesager între lumea muritorilor și Olimp. Această practică spirituală asigura că dorințele celor prezenți ajungeau la urechile divinității.Tradiția a fost ulterior adaptată în Germania secolului al XVIII-lea prin festivalul 'Kinderfest'. În anul 1746, contele Ludwig von Zinzendorf a organizat o petrecere unde a folosit o lumânare mare în centrul tortului pentru a simboliza 'lumina vieții'. Spre deosebire de greci, germanii au început să folosească un număr de lumânări egal cu vârsta copilului plus una pentru noroc.Cercetările antropologice sugerează că superstiția de a nu spune dorința cu voce tare provine tot din credința că spiritele rele ar putea fura mesajul purtat de fum. Astăzi, deși contextul religios s-a pierdut, structura ritualului rămâne aproape identică cu cea de acum 2.500 de ani. Această continuitate culturală demonstrează cât de adânc înrădăcinate sunt simbolurile luminii și ale cercului în psihologia umană.