Iacul supraviețuiește gerului extrem folosindu-și stomacul ca pe o centrală termică.

Iacul (Bos grunniens) este adaptat biologic pentru a trăi la altitudini cuprinse între 3.000 și 5.400 de metri în Podișul Tibetan și Himalaya. Secretul supraviețuirii sale constă în procesul de fermentație microbiană care are loc în rumen, primul și cel mai mare compartiment al stomacului său. Bacteriile și protozoarele descompun celuloza din plantele aspre, eliberând acizi grași volatili și o cantitate semnificativă de căldură metabolică.Studiile fiziologice arată că iacul are un metabolism bazal adaptat pentru a minimiza pierderile de energie. Spre deosebire de alte bovine, iacul posedă un strat gros de grăsime subcutanată și o blană densă cu două straturi care captează căldura produsă intern. Această izolație termică eficientă transformă digestia într-o sursă constantă de încălzire centrală pentru organele vitale.Cercetările publicate în jurnale de specialitate precum 'Journal of Animal Science' subliniază că iacul poate tolera temperaturi de până la -40 de grade Celsius fără a intra în stres termic. Capacitatea plămânilor săi este cu aproximativ 50% mai mare decât a vitelor obișnuite, facilitând oxigenarea necesară pentru a susține acest metabolism intens la altitudini mari. Astfel, sistemul digestiv nu doar hrănește animalul, ci funcționează ca un radiator biologic indispensabil în climatele arctice.